Aflați cum se face corect un acoperiș din țiglă ceramică, un acoperiș din șindrilă bituminoasă sau un acoperiș din țiglă metalică. Împărtășim experiența noastră vastă din acest domeniu (peste 20 de ani), și discutăm în mod special particularitățile acestor procese pentru Republica Moldova.

Acoperiș din Țiglă Ceramică

Model

Țigla ceramică, acoperișul tradițional de sute de ani, necesită respectarea regulilor stricte în montajul structurii de rezistență, începând cu brâurile și coloanele din beton și joncțiunile cu lemnul.

Geometria unui astfel de sistem de căpriori trebuie sa fie perfectă: coama și streașina să fie strict paralele, diagonalele egale și efectul de elice eliminat. Altfel, țigla ceramică, cu toate toleranțele, nu se va așeza în rânduri drepte, iar structura din lemn va trebui să fie corectată sau chiar refăcută de la zero.

Specific pentru Republica Moldova este că, în majoritatea cazurilor, astereala nu se face continuă ca în toate țările din Europa (vezi în România), ci doar pe șipci așezate peste căpriori.

Astereala din scândura continuă sau OSB ar permite hidroizolația acoperișului cu o membrană, aceasta preluând protecția de bază. În acest mod, țigla ceramică acoperă doar uzura mecanică și își păstrează calitățile decorative.

montaco detaliu

În Moldova, în acest context, se acordă o importanță majoră foliei de protecție dintre căpriori și țiglă ceramică. Dacă folia se găurește, tot acoperișul este în pericol de infiltrări de apă și pătrunderi de zăpadă.

Ai nevoie de acoperiș din țiglă ceramică?
Contactează-ne

Acoperiș din Șindrilă Bituminoasă

Model

Șindrila bituminoasă este învelitoarea care este așezată pe o structură din lemn, placată cu OSB. Tehnologia și montajul acesteia în Moldova practic nu diferă de cea din alte țări. Ba din contra, toate acoperișurile din această învelitoare executate de MONTACO și alți montatori din Moldova, sunt montate pe OSB, iar reprezentanții din alte țări chiar ne laudă pentru montaj foarte calitativ.

Apare doar o singură dilemă distinctă: membrana de protecție de sub șindrilă se așterne pe toată suprafața acoperișului sau doar parțial? La această întrebare, diferiți producători dau soluții diferite. Unii recomandă să economisim, alții dau garanție pe termen mai îndelungat în cazul acoperirii cu membrană bituminoasă pe suprafața întreagă a acoperișului. În aceste cazuri, în dependență de produs și forma acoperișului și în dependență de buget, decizia se ia asistată de specialiști.

Ai nevoie de acoperiș din șindrilă bituminoasă?

Acoperiș din Țiglă Metalică

Model

Țigla metalică  în Moldova se montează pe șipci, așezate pe structura din căpriori. În foarte rare cazuri astereala se face continuă. Folia anticondens în acest caz joacă un rol definitiv în sigilarea și protecția împotriva apei și zăpezii. Parazăpezile sunt obligatorii pe toate acoperișurile din țiglă metalică din țara noastră, deoarece acestea opresc alunecările și avalanșele de zăpadă și o rețin pe acoperiș până se topește.

Ai nevoie de acoperiș din țiglă metalică?

Toate structurile din lemn pentru acoperiș sunt similare, calculele secțiunilor și distanțelor însă, se lasă pe seama unui arhitect sau inginer cu studii în rezistența materialelor.

Termoizolația acoperișului este identică la cele 3 tipuri de învelitoare în partea inferioară a căpriorilor.  Diferențele apar în partea superioară a structurii, începând cu tot ce tine de straturile ventilate ale acoperișului, foliile de protecție, anticondens și difuzie.

La MONTACO toate aceste stratigrafii stau la îndemâna tuturor, mai mult ca atât, arhitectul nostru din echipă este gata să dea soluții profesionale gratuite ori de câte ori aveți nevoie.

Toate structurile de acoperiș au nevoie de accesorii profesionale. Acestea trebuie montate de experți în acest domeniu, diferența de preț dintre profesioniști și cei care nu sunt profesioniști este foarte mică din cauza concurenței.

Acoperișul este o parte foarte importantă a clădirii în care veți trăi, așadar ar fi bine să o faceți o dată și pentru totdeauna, rapid, eficient, frumos și cu o garanție.