Pe timp de iarnă, când temperaturile scad sub zero grade, este important de conștientizat că burlanele și jgheaburile sunt părțile unui acoperiș ce pot fi cele mai vulnerabile la îngheț. Mai ales acum, după ce iernile sunt mai calde de câțiva ani. Oamenii se deprind cu o lungă bucată de iarnă ce se menține o temperatură a aerului de la zero la plus cinci, (sau și mai mult) și se gândesc mai puțin la pericolele frigului. 

Dacă oamenii intervin la timp cu îngrijirile și cu pregătirile de iarnă, problemele sunt ca și rezolvate. 

Când încep pregătirile

montaco

Multe sunt determinate de timp. Frunze, paie uscate, crenguțe, acestea sunt doar câteva elemente aduse toamna de vânt și plasate în interiorul burlanelor. Apoi praful așezat și bătut cu ceva stropi de apă formează o pâslă prin care nu trece nimic. 

Apa începe a se acumula, iar la primul îngheț se va forma un strat de gheață ce poate crea mari probleme. Dacă întârzierea este mai lungă, stratul înghețat se poate extinde la câțiva metri de burlan. Au fost cazuri când singura soluție a fost să vină primăvara, pentru a dezgheța țeava. Cea mai bună soluție este prevenirea. 

Așadar, după ce cad frunzele și începe perioada urâtă de timp, dar încă nu sunt geruri, pe la începutul lunii noiembrie (la noi), se recomandă o revizuire a burlanelor și a jgheaburilor, și la nevoie se vor curăța de impurități, în așa fel ca apa să circule liber, iar evacuarea ei să fie rapidă și fără probleme. 

Tehnologii moderne 

Pentru fiecare proprietar de locuință, mai nou se recomandă o dotare a conductelor cu cabluri electrice, pentru că dacă conducta de apă îngheață odată, sigur se va întâmpla din nou. Și dacă încă nu a înghețat, cu siguranță nu înseamnă că nu se va întâmpla iarna viitoare.

Cel mai bine ar fi instalare/montarea imediată a burlanelor și a jgheaburilor, pînă la  canalizare, cu un cablu care să nu permită răcirea conductelor sub zero grade. Dar dacă un astfel de echipament – înfășurarea țevii cu un cablu special de încălzire sau introducerea acesteia în interior printr-un cuplaj special, nu s-a efectuat – acest lucru se poate face și ulterior. Acesta este un lucru costisitor, dar și mai scumpă ar fi înlocuirea burlanelor dacă acestea s-ar sparge din cauza gheței. 

Apa este elementul cel mai dăunător. Este singurul material care își schimbă starea atât de ușor, iar când este rece, nu se micșorează, ci se extinde cu o forță incredibilă. Așa că merită să fie făcută o investiție o dată, apoi întreținerea cablurilor nu vor costa practic nimic.

Ai nevoie de soluții profesionale pentru acoperișul tău?
Consultă-te cu specialiștii

Costul curentului

Senzorii de curent reacționează nu numai la temperatură, ci și la umiditate, astfel încât se încălzesc în aer liber doar atunci când există riscul de formare a gheții. Această încălzire nu costă mult. Cei care au montat aceste cabluri spun că n-au simțit diferența de consum de energie electrică.

În această toamnă cererea de cabluri de încălzire a crescut semnificativ, comparativ cu anii precedenți, în toată Europa din cauza vremii reci ce se așteaptă în iarna care vine. Pentru aceasta este suficient un cablu simplu pentru conductele DEVI sau rețelele de canalizare cu termostat. 

De obicei, un astfel de cablu este instalat în interiorul conductei prin cuplaje speciale sau pur și simplu instalat pe suprafața conductei de alimentare cu apă sau de canalizare, în funcție de situație. „La folosirea unui cablu cu termostat, acesta încălzește conducta doar când și atât cât este nevoie, astfel încât consumul său de energie electrică este cu adevărat redus. 

Întregul echipament și consumul său de energie electrică pe durata întregii operațiuni va fi mult mai mic decât o chemare a unui instalator de a dezgheța un burlan înghețat. Apa și gheața fac daune acoperișurilor. Acest lucru este resimțit mai ales de proprietarii de case cu acoperișuri prost izolate, deoarece zăpada de pe acoperiș se topește puțin, se scurge în jgheaburile și burlanele de ploaie, unde îngheață rapid și poate chiar deteriora sistemele de scurgere a apelor. Proprietarii acestor case vor trebui să se ocupe de protecția sistemelor de drenaj pluvial împotriva înghețului deja primăvara.

Țurțurii de gheață – un pericol adevărat

Sistemele pluviale

Proprietarii clădirilor și a caselor trebuie să aibă grijă de siguranța locuitorilor și a proprietății acestora. 

Un țurțure de gheață, cu vârful ascuțit poate fi un real pericol pentru viața și sănătatea oamenilor. De aceea țurțurii formați în urma înghețurilor trebuie înlăturați de la streșini, în așa fel ca să nu pună viața nimănui în pericol. În special acest lucru trebuie să-l facă proprietarii, a căror clădiri dau direct în stradă, iar trotuarele publice trec pe sub streșinile lor. Pietonii de regulă, se uită mai mult pe sub picioare și nu sunt atenți la țurțurii ascuțiți, gata să cadă, motiv pentru care după curățarea trotuarelor de zăpadă vor trebui să fie înlăturați și țurțurii de gheață. 

La fel este foarte important să se asigure că zăpada și gheața nu se acumulează pe acoperișurile din apropierea suprafețelor verticale ale pereților, luminatoarelor, ferestrelor și altor pereți despărțitori, iar atunci când se acumulează, trebuie îndepărtate.

Zăpada la fel de periculoasă

Dacă zăpada acumulată din abundență pe acoperișuri depășește sarcinile admise ale structurilor de susținere, construcțiile clădirilor pot fi deformate, de aceea proprietarii clădirilor trebuie să monitorizeze în permanență grosimea stratului de zăpadă care se acumulează pe acoperișuri și să o îndepărteze la timp.

Zăpada nu este întotdeauna puhavă și ușoară. După zile cu temperaturi pozitive, urmate de nopți geroase, în structura zăpezii se formează niște bulgări de gheață, ce devin foarte periculoși în cădere. Dacă în urma căderilor de zăpadă de pe acoperiș se poate deteriora pavajul, ne imaginăm ce i se poate întâmpla unui om. 

Alunecările de zăpadă pot avea loc mai ales de pe acoperișurile vechi, care nu au montate parazăpezi. Ranforsarea suplimentară poate fi efectuată la acoperișurile mai vechi, odată ce n-au fost montate la timpul construcției acoperișului. Este foarte importantă oprirea alunecărilor de zăpadă, cu ajutorul opritorilor de zăpadă. 

Din cauza greutății zăpezii, care în alunecare se îndreaptă către jgheab și care poate deteriora jgheabul, burlanul și chiar părți de acoperiș, se pot sparge geamuri, distruge fațade și trotuar. 

De aceea înlăturarea gheții și zăpezii de pe acoperiș este o sarcină importantă de întreținere a acoperișului pe timp de iarnă.

Cum acționăm când observăm un strat gros de zăpadă pe acoperiș

Cineva ar spune că trebuie lăsată să se topească (despre pericolul alunecărilor vezi mai sus), altcineva că este firesc să punem mâna pe o lopată, să urcăm pe vârful casei și să aruncăm zăpada jos. Dar nu e vorba de 10 – 20 cm de grosimea stratului de zăpadă. Vorbim de grosimea de peste un metru și atunci ni se pare anevoioasă treaba cu urcatul pe vârful casei. 

Este recomandabil de apelat la o firmă specializată în probleme de acoperișuri. De obicei specialiștii de acolo dispun de mașini și echipamente speciale de construcție și protecție.

În asemenea situații puteți apela oricând la firma MONTACO.md și veți obține cu siguranță ajutorul scontat. În alte cazuri nu se merită să vă puneți viața personală în pericol, să riscați cu integritatea acoperișului pe timpuri de iarnă (mai ales că și așa țara noastră se confruntă cu mari probleme economice și energetice), nu trebuie de riscat cu țurțurii ce atârnă din streșină, punând viața pietonilor în pericol (pentru casele ce dau direct în stradă) dar și a membrilor familiei Dvs.