Este bine știut că la construcția unei case de la zero, încă în faza de proiect se pot lua în calcul toate nuanțele referitor la ce cantitate de lumină solară va intra într-o cameră sau alta. În baza recomandărilor arhitectului și gusturilor proprietarului, casa poate fi mansardată.  Etajul superior în acest caz devine efectiv un pod termoizolat, cu lucarne sau ferestre de mansardă, adus în stare locativă. În majoritatea cazurilor, în mansarde se fac dormitoare și asta presupune că lumina zilei și ventilația ar trebui să fie asigurate pe deplin.

Lucarna sau Fereastra de mansardă?

Dar cum procedăm în cazul când am decis să refacem podul existent al casei și să-l transformăm în mansardă? Cum asigurăm lumina și ventilația în camerele de mansardă?

Aici există 2 soluții care concurează de vreo 80 de ani, de când s-a inventat fereastra de mansardă. Prima este clasica lucarnă, care este de fapt un element triunghiular, trapezoidal sau rotund, fixat în acoperișul casei, în care se instalează un geam vertical cu deschidere. A doua soluție pentru lumină în mansardă este fereastra de mansardă – fereastra instalată în planul înclinat al acoperișului la nivel cu învelitoarea din țiglă ceramică, țiglă metalică sau șindrilă bituminoasă.

Specialiștii cu mai multă experiență în acoperișuri vor spune că cea mai eficientă soluție este instalarea ferestrelor de mansardă. În primul rând, structura din lemn a acoperișului rămâne intactă, ferestrele fiind ulterior montate între căpriori. Apoi, în cazul lucarnelor, apar câteva elemente care sporesc vulnerabilitatea acoperișului: dolii, profile la fronton, coame, treceri perete-acoperiș-perete.

Prețuri la ferestre de mansardă

Din punct de vedere financiar, costurile sunt aproape egale și depind, pe de o parte, de modele de ferestre de mansardă care sunt examinate și, pe de altă parte, de finisaje în cazul lucarnei.

Vezi gama de prețuri pentru ferestre de mansardă

Fereastra de mansardă iluminează mai bine

Aportul de lumină comparând aceeași suprafață vitrată (cu sticlă) este net superior în cazul ferestrei de mansardă. Producătorii de ferestre de mansardă (Velux, Fakro, Roto ș.a.), se mândresc cu aceste caracteristici și promovează intens casele cu multă lumină în interior în materialele lor.

Ce asigură o ventilație mai bună în mansardă?

Velux ferestre mansarda electrice Integra

La capitolul ventilație, ferestrele de mansardă au o clapetă prin care aerul poate circula permanent, chiar dacă geamul este închis. Deschizând geamul, obținem aport de aer și mai abundent.

Clapeta reprezintă și un risc: în cazul în care începe să plouă și nu suntem pe aproape, apa poate pătrunde în interior. Dar chiar și această problemă a fost eliminată când au apărut ferestrele cu acționare electrică sau solară și telecomandă/tabletă.
Modelul Integra de la Velux, de exemplu, are senzor de ploaie care permite ca geamul să se închidă automat la atingerea primelor picături de ploaie.

Fereastra de mansardă – balcon

Velux Balcon Cabrio

Cea mai scumpă soluție pentru mansarde de la Velux este de fapt o construcție de 2,5 metri lungime și 1m lățime, care constă din 2 ferestre plus balustrade și accesorii și substituie un întreg  balcon convențional. Se numește Balcon Cabrio (model GDL). Acesta mărește fizic spațiul locativ, face aport major de lumină și aer și redă senzația de libertate când îl deschizi deasupra acoperișului.

Ferestre de mansardă cu montaj inclus

Accesorii moderne pentru confort

Velux ferestre mansarda electrice Integra

De sute de ani, la lucarnele clasice nu s-a mai modificat nimic în afară de geamul termopan, care a devenit mai performant. La ferestrele de mansardă, însă, tehnologiile noi sunt implementate an de an.

De exemplu, geamurile cu sticla dublă nu mai sunt umplute cu aer, ci cu argon. Însăși sticla dublă la majoritatea modelelor Velux s-a transformat în sticlă triplă. Apar garnituri și fâșii termoizolante, accesorii pentru montaj care elimină orice risc de infiltrații sau cedare de căldură. Geamul este protejat de folii reflectorizante, folii antiefracție și antigrindină.

Roletele și plasele exterioare protejează de soarele arzător pe timp de vară. Perdelele, jaluzelele și toate variațiile lor de culori produc mult confort în interior (vezi colecția de perdele Velux pentru camera copiilor). Automatizările și sistemele de comandă evoluează continuu. Acum, cu o singură tabletă poți dirija de la distanță sute de ferestre cu acționare de la motoare electrice sau solare.

Transformă podul în mansardă

Care este garanția ferestrelor de mansardă?

Garanția pentru ferestrele de mansardă constituie cel puțin 10 ani, iar termenul de viață – peste 30 de ani. Asigurați-vă că procurați de la un distribuitor autorizat, iar în mod ideal procurați de la aceiași firmă care instalează. Astfel evitați situația în care vânzătorul învinuiește instalatorul de probleme survenite ulterior, și invers.

Dacă arhitectul nu este limitat de stilul clădirilor istorice și gospodarului îi place confortul și funcționalitatea, atunci acesta va avea cel puțin câteva ferestre de mansardă pe acoperiș, iar cei mai stilați vor savura împrejurimile de la un Balcon Cabrio.